Magia punctului

Pe 16 august, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu, a avut loc lansarea volumului Magia punctului, semnat de Cristina Paula Marin și ilustrat de Doina Ileana Șoldu. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România și s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, în prezența unui public numeros și receptiv.

Cartea, gândită ca o punte între matematică, arhitectură și artă, propune o abordare prietenoasă și creativă a geometriei, arătând cum noțiuni aparent abstracte se regăsesc pretutindeni în viața de zi cu zi. Îmbinând rigoarea matematică, expresivitatea desenului și o pedagogie a simplității, volumul se adresează atât copiilor, cât și adulților, invitând la descoperire, joc și reflecție.

La lansare, alături de autoare, a luat cuvântul dl arh. Mircea Țibuleac, președintele Sucursalei Sibiu a Uniunii Arhitecților din România, care a subliniat importanța acestui demers editorial și rolul său în apropierea generațiilor prin cultură și educație.

 DSC09241 DSC09221

DSC09279 DSC09213

DSC09246 DSC09320

DSC09180 DSC09232

DSC09386 DSC09395

 

Comenteaza

*