SCULPTURĂ x ARHITECTURĂ 2013
Uniunea Artiştilor Plastici din România (U.A.P.) în parteneriat cu Uniunea Arhitecţilor din România (U.A.R.) și Ordinul Arhitecţilor din România (O.A.R.), vă invită în perioada 1 – 10 octombrie, la evenimentul ”SCULPTURĂ x ARHITECTURĂ 2013”.
În cadrul evenimentului, care se va desfășura în spaţiul TIPOGRAFIA din incinta Combinatului Fondului Plastic (C.F.P) va fi organizat un Workshop, pe concept de arhitectură, precum şi conferinţe pe tema relaţiei dintre sculptură şi arhitectură, într-un spaţiu generator de artă contemporană.
TIPOGRAFIA vă găzdui, totodată, lucrările a nouă dintre cei mai importanţi sculptori contemporani români: Paul Neagu, Ovidiu Maitec, Peter Jakobi, Napoleon Tiron, Mircea Roman, Marian Zidaru, Liviu Russu, Alexandru Pasat şi Titi Ceară. Creaţiile lor vor deveni sursa de inspiraţie pentru arhitecţii înscrişi la Workshop.
Printre alte nume celebre prezente la eveniment îl menţionăm pe Dan Perjovschi, care va desena pe pereţii din spaţiul TIPOGRAFIA în zilele de 1- 2 octombrie, şi pe Ovidiu Lipan Ţăndărică, muzician, care va susţine o prelegere despre arhitectura muzicii şi Concert de Toacă, în data de 12 octombrie.
Ulterior evenimentului, în perioada 12 – 30 octombrie, va avea loc Expoziţia proiectelor realizate de arhitecţii participanţi la Workshop. Proiectele de arhitectură (incluzând toate etapele de lucru şi schiţele) după imagini 3D vor fi expuse în spaţiul TIPOGRAFIA, iar ulterior şi în spaţii ale Uniunii şi ale Ordinului Arhitecţilor din România.