Sâmbătă, 27 iunie, într-o după-amiază extrem de călduroasă, la „concurență” cu spectacolele Festivalului de Teatru, spațiul Centrului de Cultură Arhitecturală UAR s-a animat, ca de fiecare dată când s-a anunțat o ședință CAV. Titlul întâlnirii aveam să constat că, de fapt, putea să se cheme la fel de bine și APEROL SPRITZ.
Ca o paranteză, pentru cei care poate nu au aflat, țin să precizez că celebrul sortiment a fost creat în Italia, în anul 1919. Rețeta „Aperol Spritz” a fost gândită abia în anii ’50. În scurt timp, italienii devin pur și simplu fascinați de licoarea amăruie, iar curând oamenii din afara Italiei ajung și ei să guste din această băutură unică, de un portocaliu fermecător.
În cazul nostru, din grupul voluntarilor Ambulanței pentru Monumente, Larisa și Alexandra s-au dovedit specialiste pricepute și la prepararea acestei băuturi răcoritoare, cu care au fost întâmpinați participanții la eveniment. Numai vara ne putem bucura de răcoarea zidurilor de circa un metru grosime ale spațiului nostru.
Bucuroși de răcoarea, la propriu, pe care o oferă sediul nostru, ne-am retras în interior să ascultăm ce avea Tudor Coman să ne spună. A anunțat de la început că întâlnirea va fi una relaxantă, având doar două subiecte pe ordinea de zi: prezentarea unui studiu de caz privind intervențiile la o fațadă cu pictură valoroasă și, respectiv, stabilirea următoarelor întâlniri pe perioada verii.
„Cazul despre care o să vorbesc este o casă pe care am prezentat-o și la celelalte întâlniri. Casa are pe fațadă o pictură renascentistă destul de rară pentru Transilvania. Deși se află într-o stare avansată de degradare, pictura este într-o stare excepțională, fiind datată la sfârșitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea, respectiv în perioada 1590–1620. Imaginea actuală a casei este din anii 1940. Casa arată destul de rău, însă am descoperit ceea ce suspectam: toate ferestrele au fost evazate. Am descoperit ambrazurile dublu evazate la toate cele patru ferestre. Starea tencuielii, înainte de a interveni asupra ei, era serios afectată; prezenta infiltrații puternice de apă și fisuri majore, de diferite tipuri.
Ne-am făcut, încet-încet, planul de atac. În prima etapă, am urmărit punerea în siguranță a tencuielii: să înlăturăm soclul de ciment și să rostuim zonele în care nu mai exista zugrăveală valoroasă, după ce am îndepărtat tencuiala degradată, lăsând, acolo unde era cazul, tuburi pentru injectare.”
În partea a doua, așa cum era planificat, Tudor ne-a prezentat programul întâlnirilor care vor avea loc în următoarele două luni:
„Tema verii pentru Clubul de Arhitectură Vernaculară este «Pe lângă casă». Considerăm că am vorbit destul despre casă, ne-am uitat la destule poze cu case și am discutat aproape orice este legat de ele, așa că vom aborda alte subiecte, totul în afara casei în sine.
Pe 10 iulie vom avea tema «Grădini, parcuri, peisaje». Sunt în legătură cu unul dintre cei mai renumiți peisagiști. Oamenii încep să înțeleagă ce înseamnă să restaurezi o casă, dar foarte puțină lume, în România, vorbește despre ce înseamnă să întreții parcul unei clădiri istorice sau despre peisajul în care se aflau aceste case. De multe ori, acesta are valoare în sine, iar peisajul este cel care dă sens locuinței sau transformă o casă obișnuită într-o bijuterie.
Vrem să organizăm fiecare întâlnire într-un loc emblematic pentru subiectul pe care îl discutăm. Pentru această temă, cel mai probabil ne vom întâlni la Movile. Casa parohială din Movile se bucură de un peisaj fenomenal.
Pe 24 iulie urmează tema «Meri, peri și viță-de-vie», care se referă la tradiția cultivării diferitelor soiuri în jurul casei. Dacă grădina și curtea se referă la ceea ce cultivi în imediata apropiere a casei, meri, peri și viță-de-vie se referă la relația dintre clădirea istorică și extravilan. Fie că vorbim de Biertan, fie că vorbim de Alma Vii, fie că vorbim de Haferland – Țara Ovăzului –, unde existau acele câmpuri de hamei, toate au un anumit peisaj agricol, aflat într-o relație strânsă cu patrimoniul construit.
Pe 7 august, cu tema «Grajd, șop și alte hurube», ajungem la evenimentul care are titlul meu preferat. Mergem la grajd, șop și alte hurube. O hurubă înseamnă o construcție veche care abia mai stă în picioare și pe care lumea, mai degrabă, ar demola-o. Aici vom discuta, de fapt, despre valoarea anexelor dintr-o gospodărie și despre potențialul lor de a fi transformate pentru traiul contemporan.
Există o mulțime de spații pe care poate nu le valorificăm și pe care suntem înclinați să le demolăm, crezând că sunt parazitare, dar care pot avea un impact major în transformarea unei case gândite pentru traiul de acum 100–200 de ani într-o casă adaptată vieții contemporane.
Eu aș susține ideea să organizăm acest eveniment la Saschiz, pentru că Saschizul, la fel ca și alte sate din zonă, păstrează unele dintre cele mai interesante anexe din Transilvania, și anume șopurile folosite pentru depozitarea și uscarea hameiului.”
„Pe 21 august – „Tei, pini și pietre” – încheiem cu o temă un pic mai morbidă. Avem tei, pini și pietre. Teii și pinii sunt copacii preferați în Transilvania pentru cimitire, cu precădere, iar prin pietre mă refer, desigur, la pietrele de mormânt. Toate acestea au legătură cu peisajul memorial din Transilvania: cimitire și diferite monumente comemorative care evocă bătălii sau momente de restriște. În Transilvania există cimitire cu o mare valoare artistică. Mă gândesc, de pildă, la cimitirul de pe deal din Sighișoara, care este una dintre valoroasele compoziții romantice ale Europei.
Acestea sunt evenimentele. Mâine vom publica calendarul, iar pentru fiecare întâlnire vom stabili locațiile și îi vom anunța pe cei care vor susține conferințele.”
Cu aceste ultime precizări, Tudor a încheiat programul stabilit, invitându-ne să continuăm savurarea gustărilor și a băuturilor. Dacă Aperol Spritz-ul se terminase, fusese pus la rece și un vin alb sec, sau un spritz lung de vară, rece, numai bun într-o zi în care temperatura sărise de 35 de grade.
Discuțiile au continuat atât la răcoare, în interior, cât și afară, în locul preferat din fața intrării, peste care se așternuse deja umbra zidurilor istorice de vis-à-vis. Între participanți, pe lângă tinerii voluntari, a fost prezent și Romain Giudicelli, specialist în zidăria așa-numită „din piatră uscată”, cu care Tudor s-a întreținut îndelung, semn că au identificat deja posibile oportunități de colaborare.
Romain Giudicelli este francezul care a descoperit țara noastră datorită iubitei sale românce și, deși un an mai târziu cei doi s-au despărțit, acesta s-a îndrăgostit iremediabil de România, încât a decis să își părăsească țara natală. Francezul iubește extrem de mult cultura și tradiția românească, a învățat limba română, a urmat un curs de formare profesională în restaurarea patrimoniului, a lucrat ca ucenic tâmplar la Sibiu, dar și ca muncitor în Maramureș și în apropierea Brașovului, pe șantierele deschise pentru construirea caselor cu structură din lemn.
Am avut parte și de o surpriză plăcută, pentru că expoziția noastră BNA 2025, secțiunile de restaurare și reabilitare a monumentelor, a stârnit interesul unui grup de voluntari FITS, veniți inițial din Japonia, care de câțiva ani sunt prezenți în Sibiu, ajutând la desfășurarea festivalului. Au fost serviți cu plăcintă cu mere și un pahar cu savurosul Aperol Spritz, preparat de arh. Raisa Hățiș, membru fondator CAV și voluntar veteran la Ambulanța pentru Monumente.
Mircea ȚIBULEAC
CAV, adică, pentru cei care încă nu au reținut, prescurtarea de la Clubul de Arhitectură Vernaculară, s-a întâlnit, ca de fiecare dată, vineri seara, la sediul Centrului de Cultură Arhitecturală UAR Sibiu. În timp ce noi — nucleul de bază al clubului — aranjam sala, membrele clubului, voluntarele de nădejde pe care le întâlnești de regulă pe șantierele Ambulanței pentru Monumente, pregăteau o gustare aspectuoasă și gustoasă pentru oaspeții serii, care, alături de un pahar de vin pus la rece, urmau să profite de atmosfera relaxată a întâlnirii.
Nu am intenția să substitui munca colegei mele de redacție, Ana DONȚU, care va alcătui un amplu articol de fond în BIUAR-ul online de Sibiu și despre această întâlnire. Intenția mea este doar aceea de a face un portret al vedetei serii. El a fost conferențiarul acestei ediții.
Cu toate că are numai 21 de ani, experiența lui Mihai HUREZANU, membru fondator CAV, se întinde deja pe zece ani. Dragostea pentru lemn și pasiunea pentru prelucrarea acestuia s-au născut când, la vârsta de 11 ani, a văzut cum se ridica casa părintească, construită din lemn de tatăl său. A meșterit pe cont propriu, a făcut cunoștință, ca autodidact, cu esențele de lemn din pădure și a ajuns să le recunoască de la distanță, până când, la 16 ani, a ajuns pe șantierul deschis de Ambulanța pentru Monumente pentru refacerea șarpantei bisericii din Bistreț, județul Dolj.
Ajuns acolo fără nicio recomandare, i-a surâs norocul. Șansa lui a fost să aibă la el o daltă pentru lemn. Acest amănunt nu i-a scăpat lui Ștefan VAIDA, care, într-una dintre seri, la o altă întâlnire CAV, a mărturisit că tocmai acest detaliu i-a dat ideea cum să se ocupe de acest „intrus”, de care nu avea timp sa se ocupe . L-a pus să cherteze o grindă și s-a urcat pe acoperiș ca să-și vadă de treabă. Seara, când a coborât, a rămas pur și simplu uimit de felul în care se descurcase „intrusul”. L-a ținut minte, iar când, după o pauză de un an, s-au întâlnit pe un alt șantier, colaborarea le-a fost de folos amândurora, fiecare știind deja pe ce poate conta de la celălalt.
De data aceasta, intervenția era mult mai amplă. Lucrarea Ambulanței la biserica de lemn din Căpățânești, comuna Broșteni, monument de categoria A, era mult mai complexă. Aici, lucrările au fost conduse de Eugen VAIDA, care a muncit cot la cot cu tinerii voluntari aflați în practică. Tot în practică se afla și Mihai, devenit între timp student la secția sibiană de Conservare–Restaurare a UAUIM București. De data aceasta nu mai era „intrus”, ci deținea statutul onorant de voluntar al Ambulanței.
Timp de șase săptămâni a avut șansa să ia parte la toate intervențiile realizate, de la temelie până la acoperiș. A avut ocazia să fure tainele meseriei, printre alții, și de la meșterul dulgher Nicolae TOADER. Să nu vă imaginați că după șantier s-a întors doar la studiul teoretic de la școală. A petrecut mult timp pe lângă meșterii din Complexul Muzeal ASTRA din Sibiu, învățând cum se alege lemnul din pădure și cum se crapă manual. Aceste noi abilități îl fac astăzi să recunoască imediat cum a fost ales un material, cum a fost gândit și pus în operă.
Anul acesta este în anul al treilea al facultății, an terminal al etapei sibiene, însă mi-a mărturisit că nu dorește să continue pregătirea teoretică în anul al patrulea la București. Este convins că poate învăța și continua pregătirea mult mai bine direct pe șantiere. Tehnicile folosite astăzi în restaurarea dulgheriei sunt tehnici care au existat dintotdeauna, iar dacă știi să construiești de la zero, știi și să restaurezi. Din acest motiv, vrea să descopere aceste secrete direct pe șantier, fără însă a abandona studiul teoretic și perfecționările ulterioare prin masterate.
Cu aceste concluzii am încheiat interviul pe care i l-am luat astăzi telefonic. În completare, am „furat” de pe internet câteva fotografii cu care ilustrez încercarea mea de a-i face un portret lui Mihai HUREZANU, lectorul CAV din vinerea care tocmai a trecut.
Nu numai că a fost ascultat cu mare atenție de tinerii din sală, care și-au notat toate informațiile împărtășite cu generozitate de Mihai, dar în sală l-am surprins și pe arhitectul Cosmin PAVEL, profesorul său de la facultate, ascultând cu aceeași atenție, fără să țină cont că a fost unul dintre premianții secțiunii Restaurare–Reabilitare la BNA 2025, pentru o minunată lucrare de restaurare apreciată la superlativ de juriul de anul trecut.
Nu se știe niciodată de unde și de la cine mai poți afla un secret al meseriei de restaurator!
De arh. Mircea ȚIBULEAC
Întâlnirea CAV de la CCA UAR Sibiu – 24.04.2026
Pentru cine încă nu a auzit sau nu a reținut ce înseamnă CAV, precizez că este un club tânăr, chiar foarte tânăr dacă mă gândesc mai bine, care a avut lansarea anul acesta, pe 30 ianuarie, tot la noi, la Centrul de Cultură Arhitecturală. Mă refer la Clubul de Arhitectură Vernaculară, care vinerea trecută se afla deja la a 7-a întâlnire. Merită menționat faptul că spațiul nostru, de fiecare dată, a fost neîncăpător, participarea fiind între 30 și chiar 50 de persoane, fapt care ne bucură, dar care mă face să-mi pară rău că nu este mai mare.
Cu o săptămână înainte, clubul a avut ca invitați patru proprietari de construcții din satele transilvănene, salvate prin reabilitare și restaurare. Această ultimă întâlnire a beneficiat de prezența a 5 meșteșugari de diferite specialități: Andra Simuț – inginer de formație, care reprezintă atelierul TRANSYLVANIAN CRAFTS din Sibiu – uși, ferestre și obloane din lemn stratificat; Iulian Niță – specialist în tâmplărie universală din lemn, restaurare, reabilitarea și reconstruirea elementelor de tâmplărie istorice din lemn, care reprezintă firma DECOLEMN din Sibiu; Timotei Păcurar – dulgher de formație, constructor, ciclist de performanță și fost primar în Micăsasa, care s-a săturat de politică; Claudiu Bartuș – zidar care face „cele mai faine hoarne”; Ovidiu Miclea – fierar-potcovar de la Fierăria Albastră din Apoș, continuator al tradiției din familie, și Mihai Hurezanu – meșter lemnar, cum s-a autointitulat după ce a aflat din cărți că a existat acest meșteșug.
Ideea întâlnirii a fost inspirată de desele plângeri din partea proprietarilor că nu au găsit meșteri sau au găsit foarte greu. Dacă, totuși, s-a întâmplat să „bată palma”, la final prestația cu care s-au ales a fost o mare dezamăgire.
„Majoritatea au venit cu prezentări, alții au venit cu experiența lor. Unii dintre meșteri chiar au adus obiecte făcute de ei, la care au contribuit sau pe care le-au făcut de la zero. M-am minunat, înainte să ajungă lumea aici, de câteva obiecte aduse de Ovi, pe care abia aștept să le luăm în mână. Mai sunt încă doi meșteri pe care noi îi cunoaștem, meșteșugari, mai bine zis producători de cărămidă și de țiglă ceramică, dar care nu au putut să ajungă astăzi aici”, a precizat la demararea întâlnirii coordonatorul clubului, tânărul și entuziastul Tudor Coman.
Arh. Mircea Țibuleac
În seara zilei de vineri, 17 aprilie, Centrul de Cultură Arhitecturală UAR Sibiu a fost gazda unei noi întâlniri bilunare pe care Clubul de Arhitectură Vernaculară (CAV) le organizează la noi în spațiu. De fiecare dată întâlnirea, deschisă publicului larg și în primul rând pasionaților, a avut o nouă temă. De această dată ideea a fost ca cele circa 50 persoane prezente în sală, în marea lor majoritate tineri “infectați” de microbul conservării și restaurării patrimoniului construit, să afle direct de la proprietarii prezenți între noi în sală care au fost pașii pe care i-au parcurs de la achiziționarea acestor construcții până la finalizarea lucrărilor.
Au fost prezentate patru cazuri de restaurare a unor case de patrimoniu, în diferite stadii de degradare, aflate în patru localități rurale transilvănene.
Fără excepție, în toate cazurile, acești tineri proprietari proveniți din mediul urban, dornici să schimbe mediul de trai, s-au îndrăgostit de câte-o asemenea construcție fără să țină seama de gradul ei de degradare. De fiecare dată, de la localnici, specialiștii consultați, chiar și arhitecți, și meșterii cooptați, toți fără excepție i-au sfătuit să le demoleze. Visul lor însă nu a putut fi spulberat! Implicându-se direct pe șantier, s-au transformat în diriginți autodidacți, hoinari, meseriași mai calificați decât așa-zișii calificați, etc. Au reușit în acest mod să depășească opreliștile de toate tipurile pe care le-au întâmpinat, să găsească soluții care au salvat respectivele construcții și, nu în ultimul rând, să-și realizeze visul. Toate aceste povești interesante vor putea fi ascultate descărcând linkurile atașate articolului care va fi publicat în numărul online din aprilie al BIUAR-ului de Sibiu. Cine nu este abonat o să poată descărca buletinul începând cu 1 mai de pe www.uarsibiu.ro.
Cel mai grav caz ni l-a prezentat în încheierea întâlnirii chiar coordonatorul CAV, Tudor COMAN, care cu un an în urmă a achiziționat chiar o ruină, cum părea la prima privire acea casă, din satul Metiș. Nu a ajuns încă să finalizeze lucrările de o complexitate deosebită, cum avea să constate pe parcurs, dar casa este salvată de la degradarea accelerată prin realizarea în prima etapă a acoperișului care practic aproape că nu mai exista.
Am avut bucuria ca sala să fie neîncăpătoare deoarece pe lângă cei circa 30 participanți obișnuiți la întâlnirile bilunare ale clubului au venit direct de pe șantier și frații Eugen și Ștefan VAIDA, restaurator și respectiv arhitect, împreună cu 20 voluntari ai Ambulanței pentru Monumente. În imagini puteți vedea că sunt în bocanci și haine de lucru. Câțiva din foștii studenți voluntari care ne-au ajutat la evenimentele UAR, pe care le-am organizat anii trecuți în Sibiu, sunt acum voluntari la ambulanță și/sau chiar membri fondatori ai acestui minunat club. Conducătorul lor Tudor COMAN, blondul înalt de 1,93 m, are 25 ani, a terminat două facultăți și un master în Building History în Anglia. Nu este arhitect de formație, dar cunoștințele lui vaste în domeniu, cât și determinarea lui pentru salvarea patrimoniului construit din Transilvania, sunt demne de remarcat și mai ales de folosit. El este unul din proprietarii celor 4 construcții salvate a căror restaurare ne-a fost prezentată de proprietarii lor prezenți la întâlnirea de ieri.
Peste o săptămână tot la noi în sediu CCA UAR, ca de fiecare dată, va avea loc următoarea întâlnire CAV în care o să fie invitați să-și spună părerea printr-o prezentare de caz meșterii specializați în restaurarea clădirilor aparținând arhitecturii vernaculare din vastul patrimoniu construit pe care încă îl dețin satele din Transilvania.
Arh. Mircea ȚIBULEAC
Vineri, 27 martie, la Centrul de Cultură Arhitecturală din Sibiu, Clubul de Arhitectură Vernaculară a organizat un atelier dedicat stratigrafiei, conceput nu ca o simplă prezentare teoretică, ci ca o experiență directă de lucru cu materia construită. În locul unei abordări demonstrative, participanții au fost invitați să intre efectiv în proces: să observe, să intervină și să înțeleagă, prin practică, modul în care se citesc straturile unei clădiri. Împărțiți în două echipe, aceștia au lucrat pe suprafețe reale, unde au decopertat, analizat și interpretat succesiunea intervențiilor istorice.
La Centrul de Cultură Arhitecturală, sediul UAR Sibiu (Piața Mică, nr. 24) poate fi vizitată expoziția „Transparența” – Construcții sportive.
Șerban Țigănaș:
„Un gând lansat înainte de trecerea în noul mileniu a fost formulat ca o afirmație fără echivoc: „stadioanele vor fi catedralele secolului 21”. Indiferent de orânduiri, limbă, religie, convingeri, oamenii se vor întâlni în continuare tot mai mult pe stadioane, pentru a spera și a se bucura, alături de învingători. Ceea ce este important de remarcat e faptul că marile stadioane au încercat și trebuie judecate după curajul pe care l-au avut în a fi contemporane sau chiar proiectate spre viitor. Stadioanele au fost mereu locul în care s-au întâlnit eforturile dominate de rațiune și curajul inovațiilor. Deși pista de alergări și dreptunghiul gazonului sunt aceleași, iar spectatorii stau în jurul lor de fiecare dată, felul în care arhitecții și inginerii au legat materia împreuna într-un tot unitar, cu cerințe de funcționare impecabilă, a permis extrem de multă creativitate.
Expoziția noastră, acum montată la Centrul de Cultură Arhitecturală, sediul UAR Sibiu (Piața Mică, nr. 24), a fost construită în jurul unei teme care definește o parte esențială din viziunea noastră. Transparența și transluciditatea, întotdeauna în dialogul susținut de lumină, reprezintă tema principală a celor mai importante proiecte pe care le-am realizat. Dizolvarea limitelor vizuale ne-a oferit soluții extrem de interesante pentru a menține legături sustenabile între interior și exterior, pentru a crea inversiuni de interes în marile obiecte destinate evenimentelor cu mulți, mulți oameni în public.”
Nu ne-am așteptat ca și de această dată sala Centrului nostru de cultură să fie plină până la refuz, dar așa s-a întâmplat și nu a părut rău nimănui, nici organizatorilor membri fondatori ai clubului, dar mai ales nici tinerilor și foarte tinerilor participanți. Nu cred că media celor prezenți în sală să fi depășit 25 de ani, vârsta pe care o are și coordonatorul clubului Tudor COMAN. Entuziasmul acestui tânăr este dublat de o experiență remarcabilă atât teoretică, cât și practică, ceea ce face, în opinia mea, să se impună cu ușurință celor care au decis să-l urmeze în realizarea visului său. În deschidere, Tudor a dorit să lămurească câteva aspecte legate de ce urmează să se întâmple la următoarele întâlniri bisăptămânale:
„Primele evenimente trebuie să aibă o latură didactică, ca să avem aceeași bază de discuții odată ce ne vom aduna aici mai regulat. Primul eveniment a fost lansarea clubului. Acesta al doilea este despre valoare. De unde reiese valoarea, valoarea arhitecturii tradiționale, a «Arhitecturii Vernaculare»?
Noi considerăm că, cel puțin în parte, această valoare reiese din straturile de artă și din elementele funcționale care se adună în timp, în sute de ani, într-un spațiu relativ mic. Deci avem într-un spațiu restrâns cumulate foarte multă artă, secole de artă. În această seară vrem să disecăm aceste secole de artă, să vedem cum arătau, cum se exprimau oamenii fie acum 50 de ani, fie acum 400 de ani, ca mai apoi, peste două săptămâni de astăzi, în următorul eveniment, să discutăm cele mai interesante exemple de arhitectură vernaculară pe care le-am pierdut.
Pentru moment, formatul întâlnirilor noastre va fi un pic didactic, de data aceasta și data viitoare, dar ca să facem lucrurile mai interesante, la fiecare vom avea câte un exponat pe care să-l discutăm.“
La finalul lunii ianuarie, la sediul Uniunii Arhitecților din Sibiu, a fost lansat Clubul de Arhitectură Vernaculară (CAV), o inițiativă fondată de șase tineri preocupați de soarta arhitecturii rurale din Transilvania. Evenimentul a reunit arhitecți, meșteri, studenți și proprietari de case vechi, dar mai ales a adus în prim-plan o problemă formulată direct: ritmul dispariției caselor vernaculare este mai rapid decât cel al intervențiilor de salvare.
Clubul își propune să creeze un cadru constant de întâlnire, cercetare și acțiune, în care restaurarea să nu mai fie o excepție elitistă, ci o practică firească, accesibilă și asumată cultural. Alegerea Sibiului nu este întâmplătoare, ci ține de densitatea și vizibilitatea patrimoniului vernacular transilvănean, dar și de existența unei comunități active în jurul patrimoniului.
În data de 5 decembrie, membrii U.A.R. Sibiu s-au reunit pentru tradiționala întâlnire de sfârșit de an, reluând un obicei început în 2011, odată cu reactivarea sucursalei. Evenimentul a avut loc la Centrul de Cultură Arhitecturală din Sibiu.
În programul cultural al serii s-au regăsit:
– prezentarea susținută de arh. urb. Oana-Nadina Nedeianu, despre regenerare urbană și despre proiectul său dedicat salvării și integrării patrimoniului rural;
– prezentarea oficială a noii membre, arh. dr. Liliana Daniela Cazacu, cu un parcurs profesional remarcabil în domeniul patrimoniului și al educației arhitecturale;
– intervenția-surpriză a celor patru studenți voluntari ai Extensiei Sibiu a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, care au susținut o prezentare interactivă despre viața studențească de astăzi, intitulată „Urbaniști din întâmplare – Cuibul de viespi”.
Pe 7 octombrie 2025, în Holul Primăriei din Piața Mare, Sibiu, a avut loc Gala Bienalei Naționale de Arhitectură 2025 – Secțiunea 5: Arhitectura timpului liber, clădiri pentru turism, ospitalitate și loisir.
Evenimentul a reunit echipa secțiunii – arh. Mircea Țibuleac, arh. Șerban Țigănaș, arh. Gabriela Petrescu (curator) – și membrii juriului Corvin Cristian, Adrian Spirescu și Károly Nemes, într-un program dens, care a combinat expoziția proiectelor selectate cu o serie de conferințe tematice.
Seara a debutat cu vernisajul expoziției și conferința „Construcții sportive”, susținută de dr. arh. Șerban Țigănaș, urmată de prezentarea „Scenografie și arhitectură” a arhitectului Corvin Cristian, o incursiune în dialogul dintre film, teatru și spațiul construit. Dr. arh. Adrian Spirescu a vorbit despre Bienala Națională de Arhitectură și criteriile de jurizare, subliniind relația dintre desen, detaliu și expresia arhitecturală.
Gala de premiere și deschiderea expoziției proiectelor nominalizate și premiate au încheiat seara, marcând un moment de recunoaștere a valorii și diversității arhitecturii românești contemporane.
Pe 16 august, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu, a avut loc lansarea volumului Magia punctului, semnat de Cristina Paula Marin și ilustrat de Doina Ileana Șoldu. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România și s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, în prezența unui public numeros și receptiv.
Cartea, gândită ca o punte între matematică, arhitectură și artă, propune o abordare prietenoasă și creativă a geometriei, arătând cum noțiuni aparent abstracte se regăsesc pretutindeni în viața de zi cu zi. Îmbinând rigoarea matematică, expresivitatea desenului și o pedagogie a simplității, volumul se adresează atât copiilor, cât și adulților, invitând la descoperire, joc și reflecție.
La lansare, alături de autoare, a luat cuvântul dl arh. Mircea Țibuleac, președintele Sucursalei Sibiu a Uniunii Arhitecților din România, care a subliniat importanța acestui demers editorial și rolul său în apropierea generațiilor prin cultură și educație.
Pe 14 iulie 2025, Sucursala UAR Sibiu a găzduit vernisajul expoziției „Limite în lumea arhitecturii vernaculare”, eveniment care marchează cinci ani de existență a Școlii de Vară de la Sibiu — un proiect inițiat de Asociația Culture Reserve în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România. În deschidere au luat cuvântul Mircea Țibuleac, președintele Sucursalei UAR Sibiu, și arhitecta Ana Maria Crișan, coordonatoarea Școlii de Vară. Aceasta a subliniat caracterul aniversar al expoziției — prima care celebrează atât cinci ani de Școală de Vară, cât și zece ani de activitate ai asociației fondatoare în domeniul educației nonformale.
Expoziția reunește rezultatele unei cercetări aplicate dedicate arhitecturii tradiționale și patrimoniului vernacular, desfășurată de-a lungul celor cinci ediții, în cadrul Muzeului ASTRA și în satele din jurul Sibiului. Lucrările expuse — panouri curatoriale, diagrame, schițe, machete și ilustrații — reflectă efortul comun al peste 160 de studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, formați chiar în perioada pandemiei, când tema limitelor a căpătat o semnificație personală și colectivă profundă.
Școala de Vară a investigat, an de an, modul în care satul tradițional și arhitectura vernaculară au gestionat granițele fizice, sociale și culturale: limitele locuinței, ale comunității, ale spațiului și ale timpului. Studiile s-au extins dincolo de cercetarea de teren, incluzând analize comparative între patrimoniul viu și cel muzeificat, între structuri reale și reprezentări picturale, unele dintre ele aflate în colecțiile Muzeului Brukenthal. Această abordare pluridisciplinară — la granița dintre arhitectură, antropologie și artă — și-a propus nu doar documentarea, ci și reinterpretarea formelor tradiționale într-un limbaj contemporan, accesibil.
Expoziția se bucură de sprijinul Uniunii Arhitecților din România și al unor parteneri din mediul privat, comunități rurale și instituții culturale, precum Muzeul ASTRA și Muzeul Brukenthal. Aceasta rămâne deschisă publicului în perioada următoare și invită la dialog pe tema valorificării arhitecturii vernaculare în contextul actual.
În perioada mai–iunie 2025, la Centrul de Cultură Arhitecturală din Sibiu, s-a desfășurat expoziția In Memoriam „Arhitectul Călin Hoinărescu – Restaurator român dedicat comunității și patrimoniului”, un eveniment-omagiu adus uneia dintre cele mai marcante figuri ale restaurării patrimoniului construit din România. Vernisajul a avut loc pe 9 mai și a reunit profesioniști din domeniul arhitecturii, studenți, colaboratori și prieteni ai regretatului arhitect.
Programul vernisajului a cuprins prezentarea expoziției de către Irina Paveleț-Hoinărescu, fiica arhitectului, proiecții video-documentare din arhiva Sucursalei Sibiu a UAR, realizate de arh. Mircea Țibuleac, intervenții ale invitaților – Daniel Sabău, Liviu Gligor și Dorin Boilă – urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu studenții și participanții, încheindu-se cu un moment de socializare.
„ÎMPREUNĂ” și de această dată!
Sub acest motto s-a desfășurat anul trecut Bienala Națională de Arhitectură și, dacă mă gândesc retrospectiv, în ultimii treizeci ani de când urmăresc evenimentele culturale ale Uniunii, de cele mai multe ori în dublă calitate de organizator și participant, ștacheta BNA 2023 s-a ridicat la un nivel extrem de ridicat.
În acest context și sub același motto „ÎMPREUNĂ” m-am aflat iarăși în ipostaza de gazdă și împreună cu ceilalți din echipă am fost puși în situația de a face față unei provocări deloc ușoare. Cea care mi-a adus la cunoștință vestea a fost Adriana TĂNĂSESCU la un ” sfat de taină” în biroul ei, undeva la mijlocul lunii ianuarie. Ecourile Bienalei încă mai persistau în atmosferă, antrenamentul pe care îl dobândisem încă nu-și pierduse efectul, așa că nu avem niciun motiv să ezit acestei provocări. Zis și făcut!
După cum se știe de câțiva ani, cu excepția ultimilor patru 2020‑2023 când s-a făcut o pauză mare, BALUL ARHITECȚILOR nu s-a mai rezumat la un simplu banchet, el a devenit un eveniment cultural din ce în ce mai complex desfășurându-se pe mai multe zile.
Continuând această tradiție, împreună cu Adriana am stabilit data și am făcut o primă schiță de program. Ce a fost salutar și s-a dovedit până la final excelentă ca decizie a fost faptul că am stabilit pe loc cu ce ne vom ocupa fiecare, dar ținând permanent legătura unul cu altul.
Doamna președinte Ileana TUREANU ne-a dat mână liberă, fără ca asta să însemne că nu o informam pe parcurs de ce se întâmplă și uneori îi ceream sfatul.
Cu toate că ne-am ocupat de cazare imediat, ne-am confruntat cu un obstacol neașteptat. Deși se întâmpla cu mai bine de trei luni înaintea evenimentului, am constatat că este extrem de greu să găsești în Sibiu disponibilă o capacitate de cazare de mărimea necesarului nostru. Până într-un final am reușit să rezolvăm la trei unități de cazare, soluție care ne-a dat multă bătaie de cap și a generat nemulțumiri din partea participanților.
Nu voi face aprecieri despre reușita acestui eveniment cultural complex pentru că sunt implicat și nu aș vrea să fiu bănuit de lipsă de obiectivitate.
Doresc însă să mulțumesc conducerii UAR pentru încrederea acordată și sprijinul financiar pus la dispoziție. Puteau să ne vină idei minunate pentru punctele din program, dar ar fi rămas fără finalitate dacă nu le puteam asigura finanțarea.
Nu în ultimul rând trebuie să mulțumesc atât colaboratorilor care au pus suflet ca programul să fie realizat la superlativ, cât și colegilor din toată țara care au lăsat deoparte necazurile inerente vârstei și treburile de acasă și au venit la SIBIU plini de energie pozitivă, participand trei zile la program.
Mircea ȚIBULEAC, președinte Sucursală UAR Sibiu
Pe 24 februarie, la Centru de Cultură Arhitecturală din Sibiu, a fost vernisată expoziția „Rămâi & nu te întoarce” a lui Cornel Șimon, student la secția de Conservare și Restaurare de Arhitectură din Sibiu, care a recreat din lut machetele unor case vechi din Mărginimea Sibiului aflate în stare avansată de degradare. Provocarea acestor lucrări a fost să reinterpreteze tehnicile de construcție specifice unei case reale și anume: zidirea, chertarea, tencuirea, dar și manipularea diverselor tipuri de învelitori – de la țiglă solzi, la țiglă contemporană și tablă, finisarea tâmplăriei, inclusiv reproducerea distrugerilor – toate au fost realizate din lut, cu ajutorul unui set obișnuit de dăltițe de bricolaj. Pe lângă aceste machete, autorul a recreat din polistiren casele noi lipsite de bun gust care tind să le înlocuiască pe cele vechi, construite acum mulți ani de străbunici.
Vizitați expoziția în perioada 21.12.2023 – 10.01.2024 la Primăria Municipiului Sibiu, Centrul de Informare Turistică. Program L-V: 09:00 – 17:00, S: 09:00 – 13:00
Expoziția, prezentată de Uniunea Arhitecților din Romania (curatoriată de Prof. dr. arh. Sorin Vasilescu), cuprinde o selecție de 34 panouri cuprinzând lucrări de referință realizate de arh. Petre ANTONESCU și devenite simboluri și repere culturale urbane.
Palatul Kretzulescu (1902-1904) str. Știrbei Vodă 39, București – construcție în stilul Renașterii franceze cu influențe baroce. În jurul palatului, s-a amenajat un parc, în suprafață de aproape două hectare, cu terase, fântâni arteziene, bazine, izvoare și poduri (actualul parc Cișmigiu).
Casa „Dinu Lipatti” (1902) bd. Lascăr Catargiu nr. 12, București – o casa originală în stil rococo, elegantă și cu proporții armonioase, în ciuda scării discordante cu contextul urban, un loc plin de magie, o bogăție culturală.
Primăria Capitalei (1906-1910) B-dul Regina Elisabeta 47, București – construcție în stil neo-românesc. În această clădire a funcționat Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Avariată în timpul războiului, a fost reconstruită tot sub îndrumarea lui Petre Antonescu.
Catedrala Arhiepiscopala „Sf. Nicolae” (1906-1917) Galați – cel mai mare edificiu religios din Galați, este un simbol al orașului, în stil neobizantin cu influențe moldovenești și muntenești. Catedrala are o lungime de 37 m și o înălțime de 42,5 m.
Casele Brătianu (1908) strada Biserica Amzei 5-7, București – incinta este un exemplu rar – în contextul Capitalei – de conac urban neo-românesc, în jurul unei curți.
Cazinou Sinaia (1911-1912) parcul „Dimitrie Ghica”, Sinaia – clădire devenită mare atracție între războaie, a fost construită la inițiativa Regelui Carol I și administrată de Baronul de Marçay, acționar al Cazinoului din Monte Carlo. Vernisajul a fost sărbătorit cu artificii și recital susținut de George Enescu .
Palatul Administrativ (1907-1913) Craiova – cea mai reprezentativă clădire a orașului, în stil neo-românesc, acoperită cu țiglă de culoare verde. La interior, poziționată central, scara de onoare este luminată de o cupolă uriașă, bogat decorată.
Conacul Mihail OMOROLU (1915-1916) sat Păușești, Județ Vâlcea – lucrare de arhitectură rezidențială rurală ce aparține stilului neo-românesc, preluând elemente specifice culelor oltenești.
Casa Mihail OMOROLU (1927), Piata Victoriei, București – casa Beaux-Arts cu fațade ornamentate cu ghirlande (aka festoane), console cu gute, meandre (aka chei grecești), putti (aka îngerași sau amorași) grecești), putti (aka îngerași sau amorași) ținând rame ovale numite cartușe, și vase de tipul caliciu-crater. Interiorul casei este decorat cu stucaturi tipice pentru arhitectura Beaux-Arts.
Imobilul Agricola Fonciera (1926) – Piața Senatului (Calea Victoriei colț cu Splaiul Independenței), București-Clădire impozantă ce se desfășoară cu două aripi simetrice, al cărei stil reflectă trecerea, în manieră franceză, de la Art Nouveau la Art Deco.
Imobilul Adriatica- Trieste (1927-1929) – Piața Senatului (Splaiul Independenței), București – cunoscută drept una dintre clădirile „cu gloriete” (colonadele teraselor) de sorginte pariziană, devenite imagini de marcă pentru Capitala anilor 20.
Palatul Societății Politehnica – AGIR 1916 (1925-1928) Calea Victoriei, București – evocată ca stilistică neo-românească, autorul face referință la geniul ingineresc al apeductelor romane, transpus în arcatura registrului principal, extins pe trei niveluri.
Palatul Băncii Marmorosch Blank (1915-1923), București – este construit într-o tendință neo-românească formată din mai multe stiluri: bizantine, gotice, moldovenești. Cea mai puternică bancă comercială din România, în anul 1923 banca avea 25 de sucursale în Regat și la Paris, Istanbul, Viena și New York.
Arcul de Triumf (1921-1922 și 1936) – monument închinat victoriei armatei române din Primul Război Mondial și unirii tuturor românilor din 1918, a fost inaugurat pe 1 decembrie 1936, la 18 ani de la Unire.
Reședința Malaxa (1930) strada Rabat 38, București – exterior neo-românesc „clasic”, cu turn de colț, acoperiș ceramic și ancadramente de piatră și un interior atipic, spectaculos și prețios pentru evenimente speciale (conferințe, audiții, etc.) cu finisaje luxoase în contrapunct cu restul spațiilor funcționale modeste.
Facultatea de Drept (1933-1935) bd. Mihail Kogălniceanu 36-46, Bucuresti – construcție în stil Art Deco. Cu fațada ritmată de pilaștri înalți, în golurile dintre pilaștri, deasupra ușilor sunt așezate statui ale marilor juriști din antichitate. Pe corpurile laterale, basoreliefurile semnate Mac Constantinescu „Eliberarea unui sclav în fața magistraților din Forul roman“, „Justinian înconjurat de magistrați”.
Accademia di Romania (1933) parcul Valle Giulia, pe Villa Borghese, Roma, Italia – „școala românească de la Roma” a fost construită cu sprijinul financiar al BNR. Pe frontispiciul clădirii era înscris: Populus daco-romanus hanc sedem in Urbe Aeterna litteris et artibus faciendam curavit (Poporul daco-roman a construit acest lăcaș în Cetatea Eternă în folosul literelor și artelor)
Imobil de apartamente al BNR (1935) Șoseaua Kiseleff 12, București – O mare clădire cu apartamente, construită între cele două războaie mondiale, cu fațada îmbrăcată în cărămidă aparentă, demonstrează cu virtuozitate adaptarea unor soluții plastice tradiționale pentru funcțiunile noi.
Institutul de Istorie Universală „Nicolae Iorga” (1937-1939) bd. Aviatorilor 1-3, București – clădire neoclasică cu tentă regionalistă, al cărei peristil de la intrare amintește de vechile pridvoare. Peretele de fundal conține o frescă monumentală de Olga Greceanu.
