Intâlnirea preşedintelui UAR cu preşedinţii de filiale judeţene UAR – 11 -13 noiembrie 2013

 

In perioada 11-13 noiembrie 2013, UAR a organizat pentru prima oară la Sibiu întâlnirea președintelui UAR cu președinții de filiale județene UAR, eveniment la care au participat peste 30 de arhitecţi din toată ţara. Întrunirea a reprezentat un bun prilej pentru derularea şi a altor trei evenimente culturale :

  • Vernisaj BIENALA DE ARHITECTURĂ BUCUREŞTI (BNAB) 2012
  • Lansare de carte Estetica urbană de Titu POPESCU & revista ORAŞUL
  • Recital de pian: Mara BARDAC, Ana – Maya BRUMAR & Ştefan MARCU

Vernisaj BIENALA DE ARHITECTURĂ BUCUREŞTI (BNAB) 2012

Peste 100 de persoane au fost prezente la vernisajul expoziției BIENALA DE ARHITECTURĂ BUCUREŞTI (BNAB) 2012, care a avut loc luni, 11.11.2013, ora 16.00, în Centrul de Informare Turistică din primăria nouă. BIENALA NAŢIONALĂ DE ARHITECTURĂ BUCUREŞTI (BNAB) 2012 aflată la cea de-a zecea ediție , este  pentru prima dată  prezentă la Sibiu.

Denumit anterior  Bienala de Arhitectură Bucureşti (BAB), acesta reprezintă cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecţilor organizat neîntrerupt din 1994. Bienala a avut un concept specific fiecărei ediţii, propus de echipa curatorială ca un program cultural complex. Expoziția a fost bazată pe proiectele câștigătorilor celor trei secţiuni ale BNAB 2012: Memorabilis, Arhitecţi  români creatori de patrimoniu cultural şi  Premiile juriului BNAB. Evenimentul a reunit la Sibiu personalități importante din lumea arhitecturii şi a administraţiei locale.

Dr. arh. Viorica CUREA, preşedintele UAR a subliniat importanța acestei expoziţii, care a contribuit la coeziunea arhitecților, pentru că: ,,numai împreună ne putem face prezența în spatiul nostru și să promovăm această profesie”. Prof.dr.arh. Cristina GOCIMAN  a declarat printre altele atașamentul față de orașul de pe Cibin, spunând că se simte ca acasă aici. Viceprimarul Sibiului, Astrid FODOR a precizat că ,,la contribuția realizării unui oraș frumos au stat oameni ca voi, arhitecții. Chiar dacă nu prea se vorbește de voi, ca de profesori și medici și dvs. aveți un rol important în societate”.

Arhitectul Mircea ŢIBULEAC, preşedintele Filialei Judeţene Sibiu a UAR, după ce a prezentat activităţile recente ale Filialei, a ținut să mulțumească şi sponsorilorlocali: Tondach și Ambient, care au contribuit şi ei la organizarea evenimentelor.

Expoziţia va putea fi vizionată până în  20 noiembrie, în intervalul orarlunivineri- orele 9.00-17.00 şi sâmbătă- orele 10.00-16.00 la Centrul de Informare Turistică din primăria nouă (strada Brukenthal nr.2).

 

Lansare de carte Estetica urbană de Titu POPESCU & revista ORAŞUL

Biblioteca Judeţeană ASTRA a găzduit în data de 11.11.2013, ora 18.00,  lansarea cărții Estetica urbană de Titu POPESCU, dar și a revistei  ORAŞUL.  Evenimentul a fost moderat de arh. Ionel VITOC, preşedintele Fundaţiei Culturale „CARPATICA”. Cartea, Estetica urbană de Titu POPESCU,  editată de Nadia BACIU  face parte din colecţia Academica a editurii Ecou Transilvan. Ea investighează structurile arhotectonice ale megapolisurilor şi urmăreşte realizarea practică a cerinţelor ideii de frumos. Estetica urbană are în vedere şi kitsch-urile ambientale, mai ales cele apărute în timpul artei „realist socialiste“.

Despre revista ORAŞUL a vorbit sibienilor arh. Ionel VITOC, directorul revistei, scriitorul Mihai POSADA şi poetul Adrian POPESCU, redactor şef la revista literară „STEAUA”. Revista de cultură urbană ORAŞUL este tipărită de Fundaţia Culturală şi de Caritate pentru Protecţia Patrimoniului Cultural Naţional CARPATICA şi-l are ca preşedinte pe arh. Ionel Vitoc. ORAŞUL este o nouă invitaţie la lectură, o nouă provocare, cu un conţinut mereu îmbogăţit, ca într-o sculptură socială.

 

Recital de pian: Mara BARDAC, Ana – Maya BRUMAR & Ştefan MARCU (Sibiu)

Premiați la numeroase concursuri naționale și internaționale, Ştefan MARCU, Ana – Maya BRUMAR și Mara BARDAC au susținut în cadrul evenimentelor marca UAR  în 11.11.2013 un recital de pian, care a avut loc la Biblioteca Judeţeană ASTRA, începând cu ora 19.00.

Ştefan MARCU şi Ana – Maya BRUMAR sunt elevi ai „Scolii de Arte Play „, prima scoală de arte privată din Sibiu şi sunt îndrumaţi de prof. Sanda Mihaela VULCU. Pianiști talentați, Ștefan MARCU şi Ana – Maya BRUMAR au prezentat publicului un program artistic de interpretare la 4 maini a creaţiilor Le chanteur italien, Ella et Louis, Allume le boogie şi altele, ale compozitorilor Jean-Marc Allerme şi Edvard Grieg.

Pe lângă acest program comun, Ana-Maya şi Ştefan, au susținut şi câte un program solo. Renunţând la graniţele artificiale care împart muzica în tipuri şi genuri, ei au  interpretat piese din perioada barocă (Rameau), trecând prin perioada clasică (Beethoven), romantică şi post-romantică (Schumann, Grieg, Tschaikovsky), ajungând la muzica contemporană (Mac Dowell, Glenn Miller, Jean-Marc Allerme).

Pregătită de prof. Enikö ORTH, Mara BARDAC a interpretat creaţii ca Vals în la-minor, Vals în la-major, Andante şi alte lucrări ale compozitorilor Frederic Chopin, Carl Flitsch, Dominico Scarlatii şi Franz Liszt.

Întâlnirea președintelui U.A.R cu președinţii de filiale judeţene U.A.R

Pentru prima oară, președintele U.A.R -a întâlnit cu președinții de filiale județene UAR la Sibiu, într-o reunire care a avut loc în data de 12.11.2013, la Hotel Continental Forum.

După salutul gazdei, prin arh. Mircea ȚIBULEAC, a urmat deschiderea lucrărilor de către președintele U.A.R, arh. Viorica CUREA și arh. Gabriel DAVIDENCO, vicepreședinte U.A.R şi președintele Comisiei Organizatorice U.A.R. În cadrul conferinței a fost prezentată Bienala de la Veneția 2014, ca urmare a vizitei arh. Bogdan TOFAN în perioada 24-27 octombrie în Italia.  Un alt proiect  despre care s-a vorbit la întâlnirea președinților de filiale județene U.A.R a fost De-a arhitectura în orașul meu, prezentat de arh. Iulia NISTOR.

După discuțiile și concluziile finale ale întâlnirii, președinții de filiale județene U.A.R şi reprezentanţii UAR Central au vizitat  Centrul ASTRA de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Cultural. Turul muzeului ASTRA Sibiu a fost ghidat de directorul instituției, dr. Valeriu OLARU.

Organizatori evenimente:

Uniunea Arhitecţilor din România (UAR) şi  Filiala Judeţeană Sibiu a UAR

Parteneri:

Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Hotel Continental Forum şi  Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Şcoala de Arte Play

Parteneri Media:

Radio TV Sibiu, Rondul de Sibiu, Monitorul de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Hermannstädter  Zeitung, Rapsodia.

Sponsori:

Ambient, Tondach.

Comenteaza

*